All Posts in Category: Cazuri tratate la nivel mondial

Isabella

Recuperarea spectaculoasa a Isabellei

Isabella este o fetiță în vârstă de 3 ani și jumătate care a reușit pentru prima oară să pronunțe corect un cuvânt doar la începutul acestui an. Fericirea a fost cu atât mai mare cu cât acest prim cuvânt a fost chiar numele fratelui său, Matthew.

Read More
gholamreza-bahoush-hemato-onkolog-aplastickou-anemiou

Valoarea unei decizii : șansa la viață pentru Carain!

Băiețelul  în vârstă de 6 ani reprezintă cel de-al 12 lea caz de transplant cu grefa proprie de sânge placentar pentru anemie aplastică. Disponibilitatea grefei proprii de sânge placentar a fost considerată de medicul curant ca „o lumină în întuneric” în condițiile în care cu toate că s-a căutat un donator compatibil acesta nu a fost găsit. La 1 lună după transplant rezultatele analizelor au revenit la normal.

Sângele ombilical utilizat pentru tratarea accidentului vascular cerebral in utero

Imediat dupa naștere, micuța Bailey părea a fi sanatoasa, neexistand vreun simptom care sa  indice alte probleme. Parintii ei au decis sa stocheze sangele din cordonul ombilical la o banca de sange familiala, considerand ca acesta ar putea fi intr-o zi util dar si din cauza antecedentelor de boala Alzheimer existente in familia lor. Nu s-au gandit ca acest moment este atat de aproape.

Viață salvată prin folosirea unei unități de sânge ombilical criogenate de 11 ani!

Una din întrebările esențiale  asociate bankingului de sânge cordonal este cât timp pot fi păstrate unitățile de celule stem și progenitoare sub formă criogenată  și încă să fie viabile atunci când sunt decriogenate?

Sangele din cordonul ombilical utilizat in accident vascular cerebral in utero

Imediat dupa nastere, micuta Bailey parea a fi sanatoasa, neexistand vreun simptom care sa  indice alte probleme. Parintii ei au decis sa stocheze sangele din cordonul ombilical la o banca de sange familiala, considerand ca acesta ar putea fi intr-o zi util dar si din cauza antecedentelor de boala Alzheimer existente in familia lor. Nu s-au gandit ca acest moment este atat de aproape.

Utilizarea celulelor stem din sangele placentar pentru tratarea cancerului la creier

O fetita in varsta de 4 ani este prima pacienta din Spania care s-a vindecat de cancer la creier dupa administrarea transplantului cu propriile celulele stem recoltate din sangele placentar.

O fetita in varsta de 4 ani este prima pacienta din Spania care s-a vindecat de cancer la creier dupa administrarea transplantului cu propriile celulele stem recoltate din sangele placentar.

Read More

Celulele stem – o noua sansa la viata

„Starea de sanatate a lui Grace, fetita de 5 ani, s-a imbunatatit vizibil. Am constatat noi insine aceste schimbari majore. Pentru prima oara a putut sa isi scrie singura numele, a fost in stare sa tina in mana un creion. Se misca singura, face pasi inainte, inapoi, se poate chiar invarti… Acesta este cel mai frumos lucru care se putea intampla, sa vedem ca e pe drumul cel bun” a declarat Olivia, după ce fiica ei a primit de-a treia infuzie cu celulele stem proprii.

Read More
Jamie

Harlow si puterea salvatoare a propriilor celule stem din sângele ombilical

Jamie si sotul sau, Ben, au inteles ca ceva este in neregula cu fiica lor cand aceasta a inceput sa planga mai mult decat in mod normal, la doar 2 saptamani dupa nastere.

Medicii au considerat ca este din cauza colicilor si le-au sugerat parintilor sa schimbe alimentatia fetitei si metodele de a o adormi. Cu toate acestea, starea lui Harlow nu s-a imbunatatit. Din contra, la varsta de 3 luni stomacul sau era mult mai crescut fata de unul normalsi, mai mult, fetita nu mai urina.

Read More

Sansa la o viata mai buna

onya si Marvin Morris asteptau venirea pe lume al celui de-al cincilea copilas, Sparrow, cand au aflat despre posibilitatea de a depozita celule stem din sange placentar. La fel ca si alti viitori parinti, au decis sa recolteze sangele placentar al fiicei lor la nastere, in cazul in care vreunul dintre copilasii lor ar avea vreodata nevoie.

Read More

Primul tratament cu grefa proprie de sânge ombilical pentru Diabetul zaharat de tipul 1

Fiul nostru, Barrett, a venit pe lume pe 24 iulie, 1997 in Toronto. Unul din prietenii sotiei mele, care lucra ca si tehnician intr-un laborator, ne-a mentionat la un moment dat despre un studiu privind celulele stem, precum si faptul ca recoltarea acestora este o practica nedureroasa si usoara. Am discutat cu medicul ginecolog despre posibilitatea de a recolta celule stem iar acesta a fost ezitant cu privire la acest subiect deoarece era de parere ca aceasta procedura nu prezinta nicio garantie. In ciuda obiectiilor medicului, l-am rugat sa recolteze celule stem bazandu-ne pe deviza ca nu stii niciodata ce-ti ofera viitorul.

Read More
Joseph

O legatura fraternala cum nu se poate mai profunda

Joseph si Darlene Davis din Cedar Hill, Texas sunt fericitii parinti a doi baieti sanatosi, Joseph Jr., in varsta de 12 ani si Isaac, in varsta de 10 ani. Joseph Jr. insa nu a fost mereu atat de sanatos si de puternic precum este astazi.Nu se stia daca va mai trai pana la varsta adolescentei…

Read More
Drake

Nu stiam nici macar daca zambeste…

Drake Haynes, in varsta de 3 ani, este primul copil din Arkansas/SUA care a luat parte la un experiment clinic de tratament al paraliziei cerebrale prin administrarea de celule stem din sange placentar. Inaintea administrarii tratamentului, capacitatile motorii si fizice ale lui Drake erau afectate sever.

Read More