Celulele stem neurale obișnuiesc să urmeze fluxul natural din sânge. De exemplu, atunci când sunt injectate în creierul șoarecilor de laborator, celulele migrează spre bulbul olfactiv.
Totuși, un studiu publicat la sfârșitul lunii iunie în Stem Cell Reports a dovedit faptul că aplicarea unui curent electric poate ghida celulele stem neurale către zonele creierului care se doresc a fi tratate. Astfel, celulele își schimbă traiectoria și migrează spre zona subventriculară și către ventriculul lateral.
Experții în celule stem urmăresc această descoperire pentru că are potențial enom în cazul afecțiunilor neurologice ca Parkinson sau leziunilor survenite în urma unor traume fizice. Astfel, celulele neurale ar putea fi ghidate către locuri specifice ale creierului unde să ajute la regenerarea țesutului afectat.
Cea mai mare provocare a cercetătorilor a fost stimularea doar a celulelor stem neurale implantate, dat fiind faptul că absolut fiecare celulă din creier poate fi stimulată electric. Așa că, în loc să folosească metodele clasice și cu eficiență redusă – anumite substanțe injectate, cercetătorii au folosit impulsuri electrice.
Astfel, au reușit să „ghideze” celulele stem umane să migreze spre spre zona subventriculară și către ventriculul lateral din creierul unui șoarece. Surprinzător, celulele stem au rămas în zonele respective și au început formarea de țesut nou, sănătos.