Placenta este un organ complex și vital pentru dezvoltarea și creșterea armonioasă a embrionului și fătului, formarea sa începând încă din săptămâna a 2 a de sarcină. Pe durata sarcinii placenta îndeplinește multiple funcții, între care și cea de prim sediu al maturării hematiilor primitive. Ca urmare, cercetările medicale efectuate în ultima perioadă în întreaga lume au evidențiat nu numai faptul că placenta ar putea fi valorificată ca o sursă inestimabilă de celule stem cu un vast potențial de aplicabilitate terapeutică, dar și că aceasta este un “sanctuar” al celor mai primitive celule stem.
Rolul activ esențial, pe care placenta îl are în promovarea și menținerea imunotoleranței organismului matern față de făt, un organism diferit din punct de vedere genetic față de al mamei, constituie cel de-al doilea potențial avantaj asociat celulelor din componența placentei.
Diversitatea și numărul crescut al celulelor derivate din placentă, caracteristicile imunologice asociate acestora, precum și expunerea redusă la infecții constituie avantaje semnificative din punct de vedere al potențialului de utilizare terapeutică.
Studiile medicale actuale evaluează potențialul de utilizare a celulelor derivate din placentă pentru boli determinate de procese inflamatorii aberante (boli autoimune, boli inflamatorii cronice, fibroze), pentru promovarea și inducerea proceselor regeneratorii și reparatorii de la nivelul țesuturilor și organelor (ex. boli cardiovasculare, boli musculare, boli osteoarticulare) sau în asociere cu transplantul de celule stem din sângele ombilical pentru “cancere de sânge”, boli metabolice congenitale, sindroame de insuficiență medulară.