Studiile in vitro care au evaluat activitatea celulelor din sangele cordonul ombilical pe modele experimentale ale sistemelor nervoase centrale au demonstrat ca acestea au un efect trofic (nutritional) care maresc durata de viata si imbunatatesc functiile neuronilor din hipocamp, atat cei recoltati de la animale de laborator tinere cat si de la animale cu varste inaintate.
Schimbarile functiilor cognitive afecteaza hipocampul, o zona a creierului unde este localizata memoria de lunga durata, aceasta fiind si una din primele zone ale creierului afectate de boli precum boala Alzheimer. Aceste modificari contribuie la atacuri cerebrale si dementa, boli ce afecteaza in special populatia varstnica, cand neuronii devin mai susceptibili la anumiti factori stresanti.
Pentru ca celulele stem din sangele cordonului ombilical se afla in atentia cercetatorilor ca sursa alternativa de celule stem, datorita potentialului ridicat terapeutic, evaluarea acestora cu scopul de a gasi modalitati de tratare a creierului afectat de boala a devenit o chestiune esentiala.
Dr. Alison E. Willing de la Departamentul de Neurochirurgie al Universitatii din Florida de Sud afirma: „este foarte important sa intelegem cum pot fi manipulate aceste celule pentru a sustine functiile hipocampului, astfel incat sa dezvoltam noi terapii. Am incercat sa examinam potentialul pe care celulele din sangele cordonului ombilical il prezinta pentru a consolida dezvoltarea si supravietuirea celulelor nervoase din hipocampul creierelor adulte la sobolani.”
Studiul a demonstrat nu doar ca celulele din sangele cordonului omblilical au fost capabile sa protejeze neuronii hipocampului recoltati din creierele unor sobolani adulti si varstnici, dar au si ajutat la cresterea dendritelor si au indus dezvoltarea neuronilor din hipocamp. Concluzia studiului a fost ca celulele din cordonul ombilical ajuta neuronii hipocampului matur prin cresterea ratei lor de supravietuire, crestere, diferentiere, maturizare si ramificare.
Conform Dr. John Sladek, profesor de neurologie al Universitatii de Medicina din Colorado, acest studiu este foarte important pentru contributia sa esential ala medicina regenerativa. „Concluziile acestui studiu are implicatii adanci in tratarea unor boli ale creierului precum boala Alzheimer, scleroza amiotrofica laterala (SAL) sau boala Parkinson,” a afirmat Dr. Sladek.
Sursa: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21234285