O fetita in varsta de 4 ani este prima pacienta din Spania care s-a vindecat de cancer la creier dupa administrarea transplantului cu propriile celulele stem recoltate din sangele placentar.
Alba s-a nascut sanatoasa dar, la varsta de 2 ani, a fost diagnosticata cu o forma rara de cancer al creierului.
Tratamentul a constat in indepartarea majoritatii tumorii din creier, dupa care a fost supusa sedintelor de chimioterapie pentru a reduce sau elimina posibile parti ramase ale tumorii.
Sistemul imunitar al Albei a fost distrus in timpul ultimei sedinte de chimioterapie si se impunea administrarea infuziei de celule stem.
Transplantul a avut loc in 2009 si a fost realizat de catre Dr. Luis Madero (Departamentul de Oncologie si Hematologie al Spitalului “Nino Jesus” din Madrid).
La 60 de zile de la transplant, Albei i-au fost administrate celule stem din sangele periferic, cu scopul de a accelera cresterea numarului de trombocite.
La 14 luni de la transplant, sistemul sau imunitar era complet refacut iar in prezent duce o viata normala.
Dr. Madero a apreciat acest caz ca fiind unic in Spania. “Utilizarea celulelor stem cu scopul de a reface sistemul imunitar reprezinta un tratament complementar pentru aceasta forma de cancer.” Ceea ce face special acest caz este utilizarea pentru uz propriu, in premiera in Spania, a celulelor stem provenite din sangele placentar recoltat la nastere.
“In ultimii ani, numarul transplanturilor cu celule stem din sange placentar a crescut foarte mult, devenind o practica comuna. In cazuri de transplanturi fraternale (sibling transplants), aceste celule stem reprezinta solutia terapeutica cea mai buna”, a adaugat Dr. Madero.
Parintii Albei (tatal – inginer IT iar mama – profesoara de literatura) au declarat ca recoltarea celulelor stem la nasterea copilului lor a fost cea mai buna “investitie” pe care au facut-o vreodata. Si asta pentru ca astazi, Alba, in varsta de 6 ani e o fetita sanatoasa.
Sursa: stemcellresearchnews.net